Hai sictir, și la mai mare!

Există mereu cineva mai în vârstă care îți scoate ochii pentru ce a făcut pentru tine când erai copil. Și nu mă refer aici la părinți și nici la frați și surori sau bunici, adică oamenii care ar fi îndreptățiți, până la un punct, să spună că te-au crescut. (Spun până la un punct, pentru că știm bine că de fapt fiecare a crescut singur…) Nu, eu vorbesc aici de acea specie de căcat-pansat, de looser cumsecade, cu privire de pekinez, care „la bază” e un unchi, un prieten de familie sau chiar vecin de-al tău. După ce a luat el o bere-n mufă, îți explică frumos cum te-a crescut el pe tine! Oricine s-a sprijinit vreodată de căruciorul în care îți trăiai liniștit copilăria are pretenția că îi datorezi întreaga ta existență.

Ce vrea el ca tu să înțelegi e că el nu e un fraier, cum îl știe toată lumea și cum îl trădează și mecla, ci dimpotrivă. El e de fapt un mare meseriaș undercover, care s-a retras elegant din activitatea competițională, de șmecher profesionist, pentru că era sătul de glorie. Altfel spus, el a fost o mare chestie cu ani în urmă, a avut un succes extraordinar, a uimit lumea, a făcut istorie, a dat lecții și a deschis drumuri! Dar tu nu știi asta, că erai prea mic. Și, evident, el te știe pe tine de mic, dar tu îl știi pe el doar de mare, ceea ce îl face pe el mai meseriaș decât tine, iar pe tine, cumva, te face dator la el.

Apoi, își mai ia o bere și vine cu textul: „Știi, practic, eu te-am crescut pe tine!” Da, zice „practic”, pentru că își dă și el seama că, cel puțin teoretic, pe tine te-au crescut părinții tăi. Dar asta e numai teoretic, pe când el te-a crescut practic!

Da, el te-a crescut, doar că tu nu îți aduci aminte, că erai prea mic. Și aici te-a prins, că n-ai ce să-i zici! Știi că bagă bullshit, dar nu poți să-l fuți în trompetă și să-i spui că mănâncă mult căcat, fiindcă nu-ți aduci aminte nimic de când erai foarte bebe. Erai prea ocupat să faci balonașe din bale și să produci sunete de urangutan și te durea-n scutece de ce făcea un fraier de la colțul străzii.

Bulangiul știe toate astea și speculează maxim. De la ce vârstă ai primele amintiri? De la patru ani? Ei, el te-a crescut exact până la patru ani fără două zile, deci nu ai de unde să știi. Ai vrea să îți întrebi părinții despre el? La o adică, nici părinții tăi nu știu prea multe, că doar nu ei te-au crescut! Că „practic” el te-a crescut, iar părinții tăi nici n-au știut că el te-a crescut, pentru că de multe ori el te-a crescut pe ascuns!

Că așa era atunci! Creștea fiecare cu cine putea, iar tu ai avut noroc cu el, că altfel poate nici nu mai creșteai. Da, nu râde, că așa s-a și întâmplat odată, la o familie, ca un copil să nu mai crească de la un moment dat. Că tot el („practic” !) l-a crescut și pe copilul ăla, dar până la un punct, după care n-a mai putut să-l crească, fiindcă deja te creștea și pe tine și pe alți câțiva…  Era destul de greu și pentru el. Așa, și copilul ăla a rămas mic! Poate-l știi, că lucrează ca pitic la circ, e îmblânzitor de pisici. Să-l vezi, intră cu ele-n cușcă, le dresează, le dă comenzi… E curajos, nimic de zis. A, dar tu n-ai de unde să-l știi, că erai tu erai mic pe atunci…

Era să mă umplu de bani… dar m-a ferit D-zeu!

Azi am fost în mare pericol să mă îmbogățesc. Pe nepusă masă, în Inbox-ul meu a apărut următorul mail:

Păi dacă nici asta nu e laudă… N-am putut să mă abțin și i-am dat un reply manelistului:

Domnule Viorel

Oferta dvs. sună excelent, recunosc, însă momentan și eu am foarte mulți bani de dat, și vă rog să mă credeți că nici eu nu am cui să-i dau. Vă înțeleg drama și, dacă aș putea, v-aș ajuta fără să stau pe gânduri, pe cuvântul meu de om bogat.

Ca sa scap de bani, eu m-am apucat să cumpăr lemne. Deja am umplut de bani o mulțime de oameni. Am cumpărat orice fel de lemn la prețuri exorbitante: scânduri de brad, scoarță de plop, rădăcini de salcie, crenguțe de ulm, așchii de castan, rumeguș de paltin șamd. Și am reușit să plătesc totul cu de zece ori prețul cerut inițial de către om. Asta pentru că eu negociez la sânge, n-am mamă, n-am tată! Am dat bani și la o distanță de 40 de kilometri de București, deci trebuie să recunoasteți că m-am străduit mai mult ca dvs.

Menționez că în afară de bani foarte mulți (mai mulți ca ai dvs.), eu mai am și următoarele: valoare, talent, dușmani și femei. Plus un lanț de aur cu cruciuliță, sfințit de trei ori, la mănăstiri diferite, și o dată la muntele Athos.

Adrian mă numesc (în caz că întreabă cineva; în caz că nu întreabă, nu mă mai numesc).

Spre dezamăgirea mea, mailul nu a ajuns. Bulangiul de mailer-daemon m-a trădat încă o dată, așa că am postat totul aici.

Sunteţi prost. Recunoaşteţi?

Este adevărat, oricine are dreptul la viaţă, dar de ce chiar și Videanu?

Adriean Videanu este victima unei mari nedreptăţi istorice. În spatele imaginii sale de om de afaceri prosper şi primar emerit al capitalei, dumnealui trăieşte o dramă cumplită, de om greu încercat. Şi să vă explic de ce.

Lui Adriean Videanu destinul i-a fost potrivnic încă de la naştere, în primul rînd pentru că i-a permis să se nască. Ceea ce e trist. Apoi, soarta a făcut ca micul Videanu să aibă un IQ de care pînă şi cimpanzeii se amuză. Ceea ce e destul de penibil. Iar în cele din urmă soarta i-a mai una peste bot lui Adriean şi l-a botezat exact aşa: ADRIEAN! Cu “e”. Ceea ce e ridicol.

Dar micul Adriean (sic!) a făcut primii paşi în viaţă, s-a luptat cu propriile limite, ceea ce nu-i puţin lucru pentru unul ca el, şi s-a angajat într-un război de gherilă împotriva propriilor ursitoare. Blestemul său a fost să ajungă primar. Şi a ajuns, chiar dacă pentru asta a trebuit să aştepte să plece Băsescu de pe scaun şi el să adune resturile, pentru că marinarul îşi găsise altceva mai bun de făcut. Dar asta nu e tot.

Cel mai penibil a fost că în campania pentru primăria capitalei a trebuit să îl înfrunte pe Marian Vanghelie. Păi dacă nici asta nu e mîna destinului eu nu ştiu ce dracu să mai zic…

Şi pentru că nu avea nici o idee de campanie, tot ce i-a trecut prin cap în loc de slogan electoral a fost să facă mişto de Marean, de parcă mai era cazul de aşa ceva. Că, în paranteză fie spus, soarta a fost destul de crudă şi cu bietul Marinică de la sectorul cinci, da ăla măcar e autentic, în felul lui. Aşa că Adriean a defilat în campania electorală cu sloganul “Videanu care face”, imbecilitatea sa venind în contraparte la imbecilitatea lui Vanghelie (care, evident, este). Videanu nu şi-a făcut campania pe principiul “sîntem doi papagali băşiţi, fie ca cel mai bun să cîştige”, cum a fi fost normal, ci a preferat să cerşească un vot negativ de la bucureşteni, povestind tuturor cum şi-a dat el seama că Vanghelie e foarte prost.

(5 minute pauză de vomitat. Revenim.)

Am revenit. Aşadar nici Videanu însuşi nu pare să ceară prea mult de la propria persoană (pardon). Marea sa provocare existenţială este să dovedească tuturor că el este mai puţin prost ca Vanghelie, iar pentru asta s-a arătat dispus să facă orice: A încercat să zîmbească “superior”, a făcut glume de căcat pe seama lui Marean, ba chiar a venit cu carnetul de note al lui Vanghelie la o emisiune şi l-a arătat spre cameră (ce, aţi uitat?)

În termenii unui marketing de imagine, el şi-a transferat, cum ar veni, o parte din notorietatea lui Vanghelie (da, tocmai a lui Vanghelie).

Şi apoi s-a instalat Adriean la primărie şi s-a apucat să facă. Numai căcaturi, bineînţeles. Tot ce îl duce capul pe Adriean este să compare ce a văzut el în alte oraşe ale lumii cu ce e prin Bucureşti, după care vine la televiziune şi dă vina pe populaţie: Nu avem locuri de parcare? Nici o problemă, că nicăieri în lume nu sînt destule. Maşinile rămîn blocate în trafic? Păi în alte ţări se merge cu bicicleta. Aşa a văzut el acolo, deci ştie sigur. Şi ce dacă nu avem canalizări destule? Păi în alte oraşe din lume nu se mai cacă nimeni dom´le, că el a fost “afară” şi n-a văzut pe nimeni să se cace. Aşa de civilizaţi sînt oamenii p-acolo. Nu mai sînt locuri de veci în cimitire? În alte ţări se moare mai rar. Păi a ajuns primarul capitalei să-şi bată capul cu speranţa de viaţă a omului? Ia mai dă-vă dreacu… Mori sufocat într-un autobuz blocat în trafic? Păi bă, tu ştii că în Franţa doar 35% dintre autobuze au aer condiţionat? Nu ştii? Păi ce te bagi mă, dacă nu eşti informat. Primarul n-are nici o vină, aşa e destinul uneori.

(10 minute pauză de ascuţit toporul. Revenim.)