10 lucruri de făcut atunci când eşti obosit la volan

1.  Bea un coniac. Coniacul are proprietatea de a te umple de energie şi de a-ţi ascuţi simţurile, aşa că stresul drumului dispare imediat.

2.    Pune capul pe volan şi culcă-te. Atunci când eşti obosit dormitul la volan te ajută să fii odihnit imediat ce te vei trezi la volanul maşinii tale.

3.    Ia un autostopist. Faptul că vei avea cu cine să vorbeşti îţi va distrage atenţia de la drum, care te oboseşte atât de mult.

4.    Închide ochii. Oamenii de ştiinţă au dovedit că 90% din oboseala acumulată de organism se datorează privirii, care este foarte solicitantă pentru creier.

5.    Accelerează în curbe. Derapajele maşinii şi şocul dat de sistemul ESP îţi vor ridica nivelul de adrenalină şi te vor alimenta cu energie.

6.    Fumează un joint. Unul dintre efectele canabisului este dilatarea pupilelor, aşa că vei vedea mult mai bine obstacolele, iar relaxarea şi buna dispoziţie îţi vor face drumul mai uşor.

7.    Scoate-ţi ambele mâini pe geam. Aerisindu-ţi palmele câte cinci minute vei evita pericolul ca mâinile să-ţi amorţească pe volan.

8.   Pune un copil să conducă, pe genunchi. Copiii au mai multă energie decât adulţii, iar în timp ce el conduce tu te poţi odihni lejer.

9.    Stoarce-ţi coşii de pe faţă. Durerea pe care ţi-o provoci singur în faţa oglinzii retrovizoare te va face să uiţi se oboseală iar ochii ţi se vor umple de lacrimi.

10.     Mergi numai pe contrasens. Maşinile care se apropie din sens opus te vor speria atât de tare încât te vei teme pentru viaţa ta şi nu vei putea dormi nici să vrei.



Doamne, iartă-mă că am dat șpagă în Postul Paștelui!

Azi eu am dat șpagă! Da, am fost la doctor și i-am dat șpagă, recunosc. Doamne, iartă-mă, am dat șpagă în Postul Paștelui! De dimineață când m-am trezit mă simțeam atât de curat, de încrezător… Chiar prea optimist pentru așa un an de criză și așa un Post al Paștelui, atât de desăvârșit prin lipsuri. Și am sfârșit prin a da șpagă.

Eu încă nu dădusem șpagă anul ăsta, așa că ar trebui să-mi pun o dorință. Eu cu mâna mea am dat, fără să-mi ceară nimeni, chiar dacă nu mă pricep deloc să dau șpagă. Nu sunt natural, n-am exercițiu, mă poticnesc aiurea și nu-mi ies pașii pentru săritura finală „la cap”. Mă comport dubios, vinovat, complice, de parcă aș vinde droguri sau arme chimice unui mafiot în timp ce îl înregistrez cu microfonul de sub cămașă, așteptând ca FBI-ul să dea buzna peste noi în orice moment. Cred că arăt așa de aiurea când dau șpagă că și mie mi-ar fi frică să iau bani de la mine…

În mod clar, șpaga nu e de mine, așa că m-am pregătit temeinic pentru cea de azi. Am luat trei plicuri albe și am scris pe ele așa: „ptr. d-l doctor P.”, „ptr. d-ra asistentă blondă” și „ptr. d-ra asistenta brunetă”. La ora opt dimineața eram acolo.

În cabinetul lu nenea doctoru’ era jihad! Ora opt e oră de vizită, adică echivalentul unei nunți într-o cabină telefonică. Vreo trei doctori făceau ITP-ul și la câte trei pacienți de-odată, asta fără exgerare. (Cu exagerare ar fi cam patru doctori la cinci pacienți de fiecare). Halate multicolore, pansamente traumatizate, cârje, chiloți la vedere, vaiete și chiote. Nici vorbă să-l prind pe doctor singur, așa că îl inoportunez, cu o mină gravă:

- Domn doctor, ați primit o recomandată de la Ministerul Paștelui…Îmi dau imediat seama că l-am încurcat, că se uită la mine ca broasca la polizor. Perfect, așa-i trebuie, zic. Lasă să se simtă și el încurcat, să vadă cum e să nu înțelegi ce se vorbește, dar să știi că e vorba de tine.

-   O ce? O recomandată?

-   Da, da, zic, o recomandată, pentru dumneavoastră.

Îl văd că ezită, așa că ridic plicul în lumina ferestrei, ca să se vadă ce e înăuntru. El se prinde de figură, dar între timp deja toată lumea e cu ochii pe noi. În cabinet se face o liniște apăsătoare, nimeni nu mai mișcă nimic. O madam doctoriță se bagă în discuție, încercând să descurce problema:

-   De la ce minister?

-   De la Ministerul Paștelui, răspund foarte natural.

Nici mie nu-mi vine să cred cât de bine joc scena asta… Aș râde, dar e păcat. Acum nu mai pot să dau înapoi, pizda mă-sii, ce-o fi o fi!

Doctorul îmi ia plicul din mână și, hotărât să pună capăt șaradei, îi strigă forțat cucoanei:

-  Adică îmi dă mie șpagă!

Fără drept de apel. În secunda doi fiecare își reîncepe activitatea. Pacienții încep din nou să se vaite, medicii încep să coasă și să panseze. Momentul e depășit, dar eu îmi iau inima în dinți și supralicitez:

-  Dar ce ne facem, că am primit recomandate și pentru domnișoarele asistente, cele două de ieri!

E panică. Am impresia că toți cei de față ar vrea ori să iasă imediat din cabinet, ori să mă ia la palme.

-   Le am aici, la mine. Să vi le las tot dumneavoastră?

Ooo, asta e deja prea mult… Domn’ doctor se cam fâstâcește și caută o soluție, cu voce joasă.

-   Nu știu… Domnișoara… Bine, dar… Cealaltă vine luni…

-   Ok, păi rămâne pe luni atunci? La aceeași oră?

-   Da, la opt.

-   Perfect. Vă mulțumesc mult, la revedere.

Mă îndepărtez încet și simt privirile tuturor în ceafă. Strâng puternic din dinți ca să îmi reprim un urlet de om sălbatic. Abia când ajung la ușa de la intrare cedez și mârâi de câteva ori, a vinovăție veselă.

În fond, ce-am făcut? Am dat și eu o șpagă, recunosc. Și dacă recunosc, logic ar fi să fiu pe jumătate iertat. Așadar, s-ar putea să primesc jumătate de șpagă înapoi? Ce zici, măi domn’ doctor, luni îmi dai restul?

În căutarea celui mai bun prieten

Cel mai bun prieten trebuie să fie o ființă cu totul extraordinară, din moment ce toată lumea îl vorbește numai de bine. De-a lungul timpului s-au făcut consistente spume la gură pe tema celui mai bun prieten, începând cu Ghilgameș și Enkidu și terminând cu o reclamă la Cosmote care mă enervează pe mine. Pentru el s-au scris adevărate tratate de amiciției, lui i s-au recitat ode băloase și i s-au cântat patetice imnuri de slavă, despre el s-au scris romane fantastice și tot despre el au apărut legende implauzibile, toate numai pentru el, prietenul cel mai bun. Dar cine este el de fapt? Cine este prietenul nostru cel mai bun și ce-l definește pe el? Și, mai ales, prin ce este el mai bun decât alți ceilalți prieteni?

Evoluționist vorbind…

Prietenul cel mai bun al omului este câinele. Imediat după el vine calul, care este al doilea cel mai bun prieten al omului. În trecut a existat o rivalitate între acești doi prieteni ai omului, ei luptându-se pe viață și pe moarte pentru prietenia omului. Noi ne-am comportat ca niște curve, i-am lăsat pe ei să se bată, iar din această rivalitate milenară au apărut unele încrucișări între cal și câine, din care au rezultat caii de luptă și câinii de fugă.

Matematic vorbind…

În mod cert, prietenul cel mai bun, numit în continuare PCMB, face parte din mulțimea prietenilor, notată aici cu P. Atunci avem: PCMB aparține mulțimii P, cu mențiunea că PCMB este mai cu moț decât restul mulțimii. El are toate calitățile celorlați prieteni din mulțimea P, plus o cantitate de prietenie care-i este specifică numai lui. Iar asta îl face o persoană deosebită, unică, magnifică și providențială. În mod evident, nu oricine poate să fie PCMB, q.e.d.

Sportiv vorbind…

Așadar, prietenul cel mai bun este un as între prietenii tăi. El are un talent înnăscut pentru prietenie, este campion la prietenie. Dacă prietenia ar fi o probă olimpică, el ar lua numai medalia de aur. Dacă toți prietenii tăi buni se iau la bătaie, prietenul tău cel mai bun o să-i bată pe toți. În liceu el a dat bacul la mate, la română, la sport și la prietenie. La facultate l-a remarcat cineva de la Federația Română de Prietenie și l-a trecut la profesioniști. A avut antrenor de prietenie și a studiat prietenia orientală. În anul doi de facultate a prins chiar și o bursă în State, așa că băiatul știe acum să se împrietenească și în engleză la fel de bine ca și în română. E tobă de prietenie, a primit o ofertă de la Microsoft, pe o căciulă de bani. I-au dat și casă și mașină, numai să se ducă acolo să predea prietenia, dar el a refuzat, a rămas în țară, că doar aici are familie… Prieteni…

Vulva. Se aplică direct pe piele.

Miroşi bine. Te-ai dat cu VULVA?

Acest revoluţionar produs aromatic, numit Vulva, îşi propune să redea tuturor pofticioşilor mult-râvnitul miros de păsărică. Deşi ideea unui astfel de parfum poate părea o glumă cretină, parfumul chiar există şi este de vânzare. Spre amuzamentul nostru, desigur. După informaţiile puse la dispoziţiei de producător, o firmă britanică numită Pulse & Cocktails, acest spray cu miros de fofoloancă este rezultatul a patru ani de cercetări asidue. Aceşti oameni au muncit câţiva ani pe brânci, în condiţii de umiditate, pentru ca noi să ne putem bucura de mirosumul zemei nespălate a organului reproducător feminin. Timp de patru ani de zile şi de nopţi aceşti oameni de ştiinţă au tot mirosit gagicile între picioare şi au tot extras la eczeme tulburi din chiloţi murdari. Zeci de doamne şi domnişoare au fost mirosite temeinic, la diferite ore ale ale zilei, numai pentru satisfacţia noastră. Este o muncă de laborator trist, într-adevăr, dar în cele din urmă a meritat…

Totuşi, cercetările nu au fost lipsite de probleme. În prima sa versiune, parfumul era atât de puternic şi de concentrat încât specialiştii l-au lansat direct la apă cu săpun. O altă problemă a fost spionajul industrial, pentru că agenţii secreţi (sau “secreţii”, cum se mai numesc) îşi tot băgau nasul prin mostre. Apoi, se pare că au existat şi unele scurgeri de informaţii, cel puţin o dată pe lună. La un moment dat proiectul era cât pe-aci să fie oprit, noroc cu băieţii de la marketing care apucaseră să guste puţin din succesul produsului. Altădată, un sabotor de la departamentul de teste a fost surprins în timp ce storcea în mână o pereche de chiloţi îmbibaţi cu secreţii vaginale, munca de o săptămănă a unei doamne obeze. Aşa că s-a lins pe bot!

Aşadar, bărbaţii care vor să adulmece veveriţa trebuie să ştie că un flacon de parfum Vulva costă doar 18 euro şi, dacă este folosit cu îndemânare, te pune imediat cu botul pe labii. Esenţa din sticluţă se potriveşte de minune cu obiceiurile şi stilul de viaţă specifice bărbaţilor. Obişnuieşti să stai seara în pat şi să citeşti o revistă la lumina veiozei? Dă-ţi cu Vulva şi ia-ţi-o la lampă! Vrei să ai o piele mai fină, fără bătături? Dă-ţi cu Vulva şi freacă-ţi-o singur, în cada de baie. Iar ăsta e doar începutul.

Succesul produsului este asigurat, englezii şi-au dat aroma pe faţă, iar acum comunitatea gay din Marea Britanie aşteaptă cu nerăbdare lansarea pe piaţă următorului parfum, intitulat “Anus”, cu miros de clismă nereuşită.

www.smellme2.com

Manual de iaurtologie

Crimă pentru iaurt

Eu nu prea mă duc la doctori, dar mai mult ca sigur că am iaurtofobie. Nu suport iaurtul şi mai ales reclamele la iaurt. Sînt cele mai tîmpite reclame, poate în afară de cele la detergent.

Superficial vorbind aş putea spune că nu suport iaurtul pentru că mi se pare un produs penibil. Ce mama dracului e iaurtul dacă nu un lapte alterat de o bacterie? Şi de ce aş cumpăra lapte alterat? Păi carne alterată cumpăr? Nu. Iau din piaţă fructe fleşcăite ca să îmi pun la borcan? Nu că nu-s tîmpit. Comand eu la terasă bere răsuflată? Niciodată. Atunci care e ideea?

Dar nu despre asta e vorba. Ce mă enervează de fapt e atitudinea produsului care se numeşte iaurt. În primul rînd că producătorii de iaurt şi reclamele lor ne iau pe toţi de proşti. Dacă te uiţi la o reclamă la iaurt ai impresia că toţi consumatorii de iaurt sînt nişte imbecili cretinoizi. Se bucură la bifidus esensis ca de Moş Crăciun, se imunizează şi se simt bine în interior, de parcă toţi îl au pe zuzu-n ei. Nino-nino-danonino, hai sictir că nu sîntem proştii tăi!

În al doilea rînd mă scoate din sărite faptul că există mai multe feluri de iaurt. Cel puţin aşa se zice, deşi mie mi se pare o idioţenie cruntă. Adică există iaurt de băut, de parcă ar există şi iaurt care se foloseşte la altceva. Aţi auzit vreodată de iaurt de spălat pe mîini sau de iaurt de citit? Nu. Cît timp nu există măcar iaurt de strîns şuruburi şi iaurt de dat cu aspiratorul eu unul refuz sintagma “iaurt de băut”!

Îmi veţi spune probabil că ar putea să existe iaurt de mîncat. În primul rînd, aţi auzit voi pe cineva să spună “iaurt de mîncat”? Foloseşte cineva sintagma asta? Iarăşi, nu. Asta pentru că toată lumea ştie ce este iaurtul şi nimeni nu îşi pune problema ce faci cu el, cum îl foloseşti. Poţi să-l bei, să-l mănînci sau să-l pui în prăjituri (probabil), dar nu simţi nevoia să-ţi spună cineva ce să faci cu el. Şi încă ceva, dacă nu v-am convins. Avînd în vedere că ciorba e lichidă, cum o consumi: o bei sau o mănînci?

Devine o problemă de logică elementară. Avem genul proxim “iaurt” şi diferenţa specifică “de băut”. De vreme ce nu există o subspecie a lui “iaurt”, la ce mai foloseşte precizarea “de băut”? De ce producătorii de iaurt au ales să scrie pe fiecare cutie “iaurt de băut”? Au existat incidente? Oamenii s-au accidentat pentru că au folosit iaurtul la altceva decît la băut? Dacă da, atunci mă întreb ce dracu au făcut cu el?! Aţi auzit cumva la ştirile de la ora cinci că un bărbat de 31 de ani din Calafat şi-a înjunghiat tatăl cu un iaurt? Sau că o femeie a accidentat mortal un pieton în timp ce îşi conducea în mare viteză iaurtul proprietate personală? Nu, n-aţi auzit, pentru că la astfel de evenimente se folosesc topoare, maşini şi altele. La ora de istorie profesorul nu spunea că la Răscoala de la 1907 ţăranii erau înarmaţi care cu furci, care cu topoare, care cu iaurturi. Nu, pentru că ţăranii ăia, care nu ştiau să citească, ştiau la ce foloşeşte iaurtul. O sută de ani mai tîrziu se pare că noi nu mai ştim, aşa că trebuie să ne scrie pe cutie, ca la proşti: “IAURT DE BĂUT”. Da, dar noi ştim să citim…